Am vorbit in articolul precedent despre necesitatea si avantajele crearii unui plan de afaceri chiar si in cazul in care este vorba despre achizitionarea unei francize. Dupa cum se spune, daca planifici dinainte, multe dintre probleme se pot evita inainte ca acestea sa apara. Forma si ce contine planul de afaceri depind de la caz la caz, dar anumite elemente se regasesc in orice plan. Astfel, putem vorbi de o prezentare a afacerii, a produsului/serviciului pe care aceasta il comercializeaza si de piata pe care va activa viitoarea unitate francizata.
Planul de marketing
Este un alt element foarte important, alaturi de cele prezentate mai sus. De obicei, francizorul este cel care creeaza strategia de marketing si aspectele privind marketing-ul si publicitatea ce ar trebui acoperite de catre contractul de franciza. Faptul ca sistemul respectiv de franciza va trebui implementat pe o piata locala ce isi are specificatatile sale insa, face necesara includerea unui astfel de plan de marketing si in planul de afaceri al francizatului.
In acest capitol se identifica avantajele competitive ale produsului/serviciului, precum si clientul-tinta. Aceasta parte trebuie sa raspunda la intrebari precum: cine este cel mai probabil ca va cumpara bunurile si serviciile dvs., care este segmentul potential de piata, cum va puteti mentine si extinde baza de clienti, care sunt strategiile de stabilire a preturilor, s.a.m.d. Includeti explicatii privand valoarea pe care o va avea noul produs/serviciu in ochii clientului si, bineinteles, planurile detaliate pentru realizarea marketing-ului si publicatatii pentru afacere in zona unde veti activa.
Planul financiar sau proiectiile financiare
Inainte de semnarea contractului de franciza, francizorul va va prezenta proiectiile
si estimarile financiare ale afacerii, in general insa si vor fi doar o
parte din proiectiile dvs.. Planul dvs. de afaceri va contine
estimarile dvs. pentru afacerea pe care o veti conduce. In primul rand,
creati acest plan la modul cel mai realist cu putinta, planificandu-va
un buget care sa acopere costurile de demarare a afacerii (taxa de franciza, pretul de achizitionare a spatiului unde va activa unitatea dvs., costurile de amenajare a spatiului, etc), precum si costurile de operare
pentru o anumita perioada de timp, in general se propune pana in
momentul in care balanta de venituri/cheltuieli se echilibreaza. Repet,
aceste proiectii trebuie sa fie realizate intr-o nota foarte rezervata,
deoarece este imposibil de prevazut intirzierile sau problemele ce pot
aparea pe neasteptate tot timpul de-alungul procesului de demarare a
unei afaceri.
Pentru realizarea acestui capitol, intrebati-va: de cati bani, in efectiv, dispuneti; de cati bani aveti nevoie pentru a achizitiona franciza; de cati bani aveti nevoie ca sa demarati afacerea; de cati bani aveti nevoie ca sa ramaneti in afaceri, s.a.m.d. cand analizati sumele de bani de care dispuneti, mai ales daca este vorba obtinerea acestora prin finantari sau imprumuturi, asigurati-va ca va puteti baza pe aceste sume si ca nu este vorba doar despre promisiuni verbale si nimic mai mult. De asemenea, analizati foarte “la rece” necesitatile de finantare incluzind un capital de lucru suficient care sa acopere planurile initiale de marketing precum si pierderile operationale. Procesul de detaliere a acestor informatii, chiar si in cazul in care nu apelati la imprumuturi sau finantari, va va pregati mai bine pentru ce s-ar putea intampla cand demarati afacerea si aceasta devine functionala. Bugetul de operatiuni va indica cu ce cheltuieli va veti confrunta si cum le veti acoperi. Se recomanda, in general, ca proiectiile sa acopere o perioada de timp pornind de la 6 luni de activitate pana la cinci ani. Bineinteles, odata cu trecerea timpului, datele se vor schimba. Acest capitol al planului de afaceri se refera si la sistemul de contabilitate folosit si de control al inventarului. In cazul francizei, francizorul poate solicata utilizarea in mod exclusiv a unui anumit sistem de contabilitate si de tinere a inventarului.
Planul de management
Francizorul va va furniza informatii complete despre procedurile de operare,
va va da manualele operationale si alte materiale informative, va va
asigura training (initial si continuu) precum va va oferi si asistenta
pe tot parcursul derularii afacerii. Planul de management trebuie sa
detalieze fisele de post pentru pozitiile cheie in conducerea noii
afaceri, ce sarcini revin managerilor si cum vor actiona acestia, precum
si date privand angajarea personalului si modul de training al
acestuia. Planul dvs. ca francizat, insa, trebuie sa cuprinda date
adaptate zonei in care va functiona afacerea dvs, precum si modul in
care intentionati sa faceti angajarile, nivelul de salarizare si
beneficiile pe care le ve oferi acestora.
Anexe
Acestea
cuprind tot ce nu este cuprins in capitolele anterioare, dar si toate
actele sau copii dupa actele necesare evaluarii planului de afaceri
si/sau care sustin informatiile cuprinse in plan, fie ofera informatii
suplimentare care nu au fost incluse pana acum. Aceste documente pot fi
CV-urile angajatilor, copie dupa contractul de franciza, copie dupa
contractul de cumparare/inchiriere a locatiei, documente contabile,
scrisori de intentie ale furnizorilor de marfa, toate documentele
oferite de francizor, etc.