Ce se asteapta de la un master-francizat?
Candidatul pentru aceasta pozitie, de master francizat, trebuie sa aiba atat calitati de manager, dar si abilitati pentru activitatea de vanzari. De asemenea, trebuie sa ii si placa (si sa aiba inclinatie spre asa ceva) sa ii invete pe ceilalti, avand in vedere ca va trebui sa ii instruiasca pe francizati in cadrul programelor de training. Mai mult, candidatul trebuie sa aiba abilitatea si resursele financiare de a adopta un sistem de franciza si de a-l adapta pentru a se potrivi cu specificul pietei in care doreste sa il implementeze, fara a schimba structura fundamentala a afacerii, conceptul sau de baza, etica, practicile sale operationale si standardele ale sistemului. Avand in vedere ca in cele mai multe cazuri, master-francizatul este cel care introduce pentru prima data in tara sau in regiunea sa un nou sistem de franciza, lui ii revine si sarcina de a adapta sistemul la particularitatile culturale ale zonei si de a se ocupa cu traducerea documentatiei (Manuale Operationale, etc) in limba vorbita in zona respectiva sau cel putin de a colabora si de a contribui la realizarea acestor doua operatiuni.
Viitorul master francizat
trebuie sa aiba puterea si disponibilitatea de a munci in program
prelungit (cel putin la inceput) si de a se implica in aceasta afacere
24 de ore pe zi, sapte zile pe saptamana, pana cand sistemul este
consituit si consolidat in teritoriul respectiv. Dupa ce s-a constituit
un numar de unitati operationale, master-ul va putea sa-si angajeze
personal care sa-l asiste in conducerea afacerii, dar in primele zile
trebuie, probabil, ca master francizatul sa faca el singur totul. Partea
buna este ca astfel el invata, in mod direct, cum se deruleaza fiecare
aspect al afacerii si astfel isi poate dezvolta un sistem propriu de
control si de crestere al afacerii, pe masura ce progreseaza.
In afara de dublul rol pe care trebuie sa-l joace master francizatul, lui ii revine si o dubla responsabilitate: fata de francizor si fata de proprii francizati. Master francizatul este punctul pivot de contact
in cadrul sistemului. De asemenea, el trebuie sa fie o persoana care
stie sa interactioneze cu oamenii si sa ii si placa sa lucreze cu
acestia, deoarece printre sarcinile sale se vor numara si recrutarea,
intervievarea, numirea si pregatirea francizatilor precum si a
personalului acestora.
Cateva sfaturi
Inainte de a incepe cautarile (si asta e valabil pentru orice tip de francizat doriti sa fiti) asigurati-va ca stiti ce tip de franciza se potriveste cu resursele investitionale de care dispuneti, cu experienta si cu scopurile dvs. De asemenea, trebuie sa fiti siguri ca franciza asupra careia v-ati oprit este adaptabila la specificul pietei in care doriti sa o implementati. Chiar si asa, nu va grabiti, ci cautati pana gasiti franciza cea mai potrivita cu resursele si aspiratiile dvs. Asigurati-va ca termenii din contractul pe care francizorul o transmite pentru a fi semnata cu sub-francizati sunt rezonabili astfel incat exista sanse mari ca documentul sa fie acceptat de catre acestia din urma. De asemenea, asigurati-va ca acest contract poate fi usor adaptabil astfel incat sa respecte cerintele legale din teritoriul sau zona in care va fi aplicat. Mai mult, asigurati-va ca programul de extindere al francizei vizate este unul realist. Solicatati ca in contractul de master franciza pe care il semnati sa fie inscrise date-limita exacte, mai ales cea privand momentul in care francizorul trebuie sa va transmita tipul de contract pe care va trebui sa il semnati cu sub-francizatii, deoarece abia din acel moment veti putea incepe sa vandeti licente in teritoriul care v-a fost alocat. De asemenea, asigurati-va ca taxele care vor trebui platate de catre sub-francizati sunt la nivele acceptabile pentru piata pe care acestia activeaza.